
Muzeul Haáz Rezső din Odorheiu Secuiesc este muzeul etnografic, de istorie locală, arte plastice și geografic al fostului Scaun Odorhei, situat în partea centrală a Ținutului Secuiesc, pe partea de sud-vest a Transilvaniei.
Muzeul Haáz Rezső este instituția cea mai importantă din punct de vedere științific și cultural din Odorheiu Secuiesc, a cărui rădăcini se întind până la biblioteca colegiului reformat înființat de Groful Bethlen János, căpitan șef al Scaunului Odorhei. Colecția impresionantă a muzeului a crescut încontinuu de la sfârșitul secolului 19, inclusiv colecția de artă populară a lui Haáz Rezső, ce cuprinde aproape 4000 de obiecte.
Instituția s-a confruntat cu diverse provocări, de-a lungul istoriei sale, ca de exemplu războaie mondiale, schimbări politice, și chiar și așa, s-a dezvoltat încet dar constant.
Muzeul a primit sediu permanent în anul 1968, iar apoi in 1978 a fost extins cu clădirea Galeriei.
În ultimul deceniu al secolului 20, instituția a făcut pași semnificativi înainte fuzionând cu Biblioteca Științifică în 1990. Iar în 1944, după ce s-a eliberat de constrângerile ideologice și politice, a devenit o instituție independentă și a primit noi posibilități de dezvoltare.
Rezervați acum cazare în Nozon Apartments iar după vizita grozavă la muzeu, bucurați-vă de confortul camerelor noastre și a secțiunii de wellness: https://www.nozon.ro/apartamentele-noastre https://www.nozon.ro/apartamentele-noastre .
Program
1 februarie– 31 martie
Marți – Vineri: 9.00 – 17.00
Sâmbătă – Duminică: 10.00 – 14.00
1 aprilie – 31 august
Marți – Vineri: 9.00 – 18.00
Sâmbătă – Duminică: 10.00 – 18.00
1 septembrie – 31 octombrie
Marți – Vineri: 9.00 – 17.00
Sâmbătă – Duminică: 10.00 – 14.00
1 Noiembrie – 31 ianuarie
Marți – Vineri: 9.00 – 16.00